Tag Archives: fuck you

fac iu, fac iu veri veri maaaaaci.

Nu, nu este un post plin de frustrări şi toată suita.

Frecând menta în lipsa unei ocupaţii caştoceanu care să-mi ocupe multul timp liber, am descoperit în playlistul soră-mii o melodie culeanu şi caştoceanu. Când am văzut “Fuck you” la titlu, în combinaţie cu Lilly Allen care e mai directa am fugit cu mausu într-acolo. Şi ce-mi aud urechile? O melodie mişto. Cel puţin prin mesaj. Este ea copilăroasă dar se potriveşte multor situaţii.

Aşa. Unde vreau să ajung. În timp ce-mi invăţam (cică) la istorie, ascultînd melodia sus numită, mi-a venit o idee. Dacă aveţi răbdare şi priviţi clipul veţi observa că oamenii de acolo lasă mesaje pe o tablă celor pe care “îi iubesc”. Şi mi-am spus că ar fi mişto ca şi 10 D să facă ceva de genul, cu mesaje adresate profesorilor (cui altcuiva?). Da da, sunt respectless faţă de cei mai ăn vârstă, sunt nesimţit etc. Spuneţi-mi ceva nou. Aşa avem şi noi ocazia să ne descărcăm, să ne spunem ofurile şi toate cele. Şi putem filma toată chestia şi facem un video caştoceanu pe care îl vom revedea în a 12-a şi vom zâmbi tâmp toţi, şi peste 10 ani, la reuniune şi aşa mai departe. Super extra mextra! Şi maxim!

Aţi observat că am folosit multe cuvinte gen “caşto, caştoceanu, mişto” etc? Cred că asta se va transforma într-o obsesie. Expresia “mă rog” este deja…cum să spun eu, omniprezentă, omnsicientă, omnipotentă (ce înseamnă omnipotent? am folosit cuvântul doar pentru că începe cu omni. mă rog.) Aţi înţeles voi. Ce ziceti?

10 Comments

Filed under viaţa de zi cu zi.